Blog de vedeta

# marturii vedeta #daniel trifu #blog de vedeta

Daniel Trifu: "Pana la Boboteaza trebuie sa-mi termin licenta"

Daniel Trifu, unul dintre cei mai apreciati cantareti de muzica populara din noua generatie, a lasat Teologia pentru o alta pasiune, muzica. El va povesti, in exclusivitate pentru cititorii Acasa.ro, ce inseamna viata de artist, cu provocarile, bucuriile si tristetile acesteia. Astazi povesteste cum si-a petrecut sarbatorile, cu umorul sau caracteristic:

"Pentru mine, Sărbătorile de iarnă reprezintă cea mai sensibilă, spirituală, emoţională perioadă a anului calendaristic. Acest ciclu, care începe de pe 30 noiembrie, odată cu prăznuirea Sfîntului Andrei, primul dintre ucenici chemat la apostolat de către Mîntuitorul Hristos, creştinătorul Romaniei, locuitor al Dobrogei de astazi, şi care se termină cu prăznuirea  sfîntului Ioan Botezatorul, cel care l-a botezat în Iordan pe Cel ce a înfăptuit botezul şi anume pe Mîntuitorul Hristos, sădeşte în sufletul meu an de an bucurie trupească şi sufletească, o simţire spirituală specială, o trăire lăuntrică deosebită.

Tot în această perioadă, pe 17 decembrie, este prăznuit şi Daniel Proorocul, ocrotitorul meu, fapt pentru care an de an la această dată îmi sărbatoresc ziua alături de prietenii mei de suflet şi atît. De ce "şi atît"...?! Pentru că aşa cum perioada aceasta este legată în mare parte de suflet, tot la fel şi invitaţii de la ziua mea onomastică, prăznuită în perioada postului Crăciunului, doresc să fie doar aceia de suflet. La foarte scurt timp după ziua mea onomastică, încep colindele pe care eu nu le-am ratat în nici un an de la admiterea mea în învăţămîntul liceal şi pînă acum.

Nu simt mai frumos şi mai profund sărbatoarea Crăciunului altfel decît în preajma familiei şi a celor aflaţi în nevoinţă. Cînd se întîmplă acest lucru sunt împlinit :) La colindat mergem atît în casele celor avuţi, cît şi în locurile unde multe suflete au nevoie de o mica alinare, de un mic gest din partea noastră, a celor putiincioşi. De Crăciunul acesta am reuşit să alinăm cu cîteva colinde şi cîteva pacheţele suflete aflate în suferinţă la spitalul judeţean din municipiul Brăila. Sunt foarte bucuros că am putut şi anul acesta să adunăm roade şi pentru suflet nu numai pentru trup.

Şi, pentru ca am povestit despre colindat, aş vrea să vă împărtăşesc şi o întîmplare haioasă: am fost primiţi în casa unui om, iar acolo erau mai mulţi la masă, în seara de ajun. Rugăm să se dea tv-ul mai încet, ca să putem cînta. Omul respectiv se îndreaptă spre televizor ca să-l închidă direct şi se opreşte brusc, rămînînd nemişcat cîteva secunde. Se întoarce către mine, mă priveşte şi apoi se uită iar spre televizor. Eu eram şi pe ecran şi în casă la el, dar cu pălării diferite :D Într-un final nu închide televizorul, ci-l lasă pe mute. În timp ce cîntam colinde cu colegii teologi apar eu pe ecran cu 10 muzicanţi şi dăi cu hora, dăi cu sîrba :)))... omu' ne opreşte şi zice: "hai să-l mai ascultăm şi p-ăsta cu pălărie roşie ca m-am săturat de ăsta cu pălărie neagră de aici" :))))

Ziua de Crăciun mi-o petrec la Biserică dimineaţa şi apoi în familie, an de an, fără nici o excepţie, iar pe 26 şi 27 am cântat la două zile onomastice - Sfîntul Ştefan. Pe 26 dimineaţa am fost în direct la Antena Stars, de la pîrtia Clăbucet şi, după 28 pînă de Revelion m-am odihnit un picuţ. De Revelion am cîntat la Hanul lui Manuc, locul unde cânt două zile în fiecare săptămînă. De Sfîntu' Vasile, pe 01 ianuarie, am mers  din nou la Antena Stars, la Matinal de data aceasta, iar seara la o zi onomastică. Pînă-n Bobotează am mai pregătit ceva din lucrarea de licenţă ce o voi susţine la finalul lunii ianuarie."

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii

Expertul Acasa.ro, Monica Zainescu, make-up artist

Experti Stil

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: La ce ma uit cand cumpar un palton, haina de iarna

Experti Stil

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: Catifea – manevra vestimentara de toamna

Experti Stil

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: Cum sa-ti alegi blazerul/sacoul/taiorul

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda, consultant de comunicare si stilist personal

Pune o intrebare

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Irina Markovits: Nu esti tu de vina, ci hainele

Expertul Acasa.ro, Irina Markovits

Pune o intrebare