De mai bine de nouă ani de zile, mama Andei Adam locuieşte în America. La vremea
cand a plecat din ţară, Anda era încă elevă la liceu, o adolescentă care mergea pe la tot felul de
festivaluri în căutarea afirmării. Recent, pentru prima oară de cand a plecat, mama cantăreţei a venit pentru o scurtă vizită În Romania.
Anda şi mama ei seamăna ca două picături de apă, mai ales de cand interpreta şi-a deschis părul la culoare. Aproape ai putea spune că sunt
surori . Ele spun că au o relaţie foarte apropiată, deşi nu se văd decat de două ori pe an, atunci cand Anda merge în America. Noroc că există telefonul şi pot vorbi atat de des cat îşi doresc. Partea ce mai interesantă este că lor li se întamplă să simtă atunci cand celeilalte i se întamplă ceva rău şi, astfel, au ajuns la concluzia că pot comunica prin .
(continuarea in
Curentul )