Vedete din Romania

Cristina Spatar s-a ales si cu "buzele umflate"

Ca s
i cand nu i-ar fi fost de ajuns cele opt operatii estetice pe care le are, Cristina Spatar a facut o noua vizita la o clinica de infrumusetare . La cei 36 de ani, „Regina R&B“ a considerat ca este timpul sa ajunga iar pe mana specialistilor in „retusuri“, de aceasta data pentru a-si mari buzele si a scapa de alunitele inestetice. Astfel, sambata trecuta, ea a avut programare la „Laser Med“, in jurul orei 14.00, unde a aparut camuflata, cu o sapca in cap, pentru a nu fi recunoscuta. Nu de alta, dar artista era nemachiata, ceea ce o facea sa para total diferita de cantareata ce-si rasfata pe scena, cu o alta imagine, fanii. De aici probabil si nervozitatea vedetei, care a tipat la personal pentru a o ascunde in vreo incapere unde nu putea fi descoperita. Din clinica din Drumul Taberei , unde a zabovit cateva ore, Spatar a iesit cu „buzele umflate“, lucru normal dupa injectiile suportate. Ca si cand nu i-ar fi fost de ajuns cele opt operatii estetice, majoritatea provenind de pe vremea cand era logodita cu italianul Mirco Maschio, cel care de altfel a suportat toate cheltuielile, Cristina Spatar a facut o noua vizita la o clinica de infrumusetare . Se pare ca de data aceasta a scos bani din propriul buzunar pentru a plati... La cei 36 de ani pe care-i are, „Regina R&B“ a considerat ca este timpul sa ajunga din nou pe mana esteticienilor. Cum nu se mai poate baza pe sprijinul fostului logodnic, Cristina Spatar a ales ca operatia de infrumusetare sa aiba loc in Capitala, si nu undeva prin Italia, cum procedase anterior. Mai ales ca si in Romania exista specialisti priceputi, si nu putine au fost vedetele care s-au declarat multumite ca au obtinut efectele scontate in urma vizitei lor la saloanele de infrumusetare autohtone, scotand din buzunar sume mult mai mici decat ar fi facut-o afara. Astfel, sambata trecuta, artista a avut programare la „Laser Med“, in jurul orei 14.00, atunci cand clientela se rareste, iar riscurile de a fi fost descoperita erau mai reduse. Cum „de ce ti-e frica nu scapi“, Spatar a avut surpriza sa se intalneasca pe culoarul clinicii situate in Drumul Taberei, la parterul unui bloc, cu o alta vedeta, Miki, ex Ka-pital, venita la un control de rutina. (continuarea in Gardianul )
  •   2006-12-04
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din vedete-din-romania

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: Catifea – manevra vestimentara de toamna

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda, consultant de comunicare si stilist personal

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: Catifea – manevra vestimentara de toamna

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda, consultant de comunicare si stilist personal

Pune o intrebare