Vedete din Romania

Despărţiţi de teama avioanelor

Fost
ul mare jucător de tenis şi soţia lui şi-au propus ca în viitorul apropiat să înceapă să călătorească separat, din raţiuni de siguranţă pentru cei doi copii pe care îi au împreună. Cu toate că nu suportă să meargă despărţiţi, Ilie şi Amalia vor face acest sacrificiu pentru ca fetiţele lor să nu rămană fără ambii părinţi în eventualitatea unui accident. Protagoniştii uneia dintre cele mai solide relaţii din peisajul monden autohton, Amalia şi Ilie Năstase nu suportă să fie despărţiţi nici măcar pe parcursul catorva ore cat durează o călătorie cu avionul. Din acest motiv, cei doi soţi circulă întotdeauna împreună peste tot în lume, unde fostul tenisman are afaceri sau, pur şi simplu, prieteni de vizitat. Apariţia în viaţa lor a celei de-a doua fetiţe, Ema Alexandra Diana, i-a determinat însă să-şi mai schimbe obiceiurile. Mult mai responsabili, Amalia şi Ilie se gandesc serios să sacrifice plăcerea călătoriilor în doi de dragul copiilor lor. Luand exemplul unor prieteni care fac acest lucru în eventualitatea nefericită a unui accident aviatic , care i-ar putea priva pe copiii lor de ambii părinţi, soţii Năstase vor călători şi ei separat. Nu am făcut acest lucru pană acum, dar poate că e timpul. Mulţi prieteni de-ai noştri procedează astfel şi mi se pare un lucru înţelept. E bine să te gandeşti la copii. Ei sunt cei care ar suferi cel mai mult într-o astfel de situaţie, pentru că ar trebui să treacă prin viaţă fără sprijinul părinţilor. Aşa că, în curand, vom lua şi noi avioane separate", a declarat Amalia Năstase. Evident, acest lucru nu va însemna puţin în ecuaţia familiei Năstase, care nu stă despărţită decat cel mult cateva ore pe zi. Fostul tenisman şi soţia sa lucrează împreună, iar dacă totuşi au activităţi diferite într-o zi, se întalnesc obligatoriu la masă. "În fiecare zi mancăm împreună, acesta e obiceiul nostru. Iar în afaceri ne completăm", a spus Amalia. În curand, Ilie Năstase îşi va deschide Academia de Tenis care îi poartă numele, un proiect la care visează de multă vreme. Soţia sa va fi managerul acestei afaceri măreţe, care include printre altele şi construirea unei săli cu o capacitate de 12.000 de locuri. Academia de Tenis îşi propune să descopere şi să susţină tinerele talente, care nu îşi permit financiar o pregătire profesionistă.
  •   2007-03-04
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din vedete-din-romania

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: Cum iti adaptezi garderoba la zilele fierbinti de vara

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda, consultant de comunicare si stilist personal

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii