Vedete din Romania

Elena Carstea e agent imobiliar

Pent
ru că nu a reuşit să se impună ca solistă în America, ţară în care a ales să locuiască, împreună cu cele două fetiţe adoptate, după căsătoria cu Glenn, Elena Carstea a fost nevoită să schimbe macazul. Ea a anunţat că-şi va deschide o agenţie imobiliară, nu înainte de a urma cursurile intensive de broker . Stabilită în SUA, de aproape un an, Elena Carstea a revenit zilele acestea în Romania, într-o scurtă vacanţă, însoţită de soţ şi cele două fetiţe ale sale. Invitată la o emisiune tv , cantăreaţa a făcut, aşa cum ne-a obişnuit, dezvăluiri surprinzătoare: "Am susţinut un recital la Las Vegas, apoi am caştigat primul loc la un concurs de compoziţie, dar atat. Cant doar de ziua soţului meu. Pentru că n-am încotro, cel puţin pentru o vreme, va trebui să mă ocup şi de altceva, aşa că m-am hotărat să devin agent imobiliar . Mai am un singur pas de făcut. În 6 luni susţin examenul pentru a deveni broker. După aceea îmi voi deschide o agenţie imobiliară", povesteşte ea despre aventura americană. «Nu-mi vine să cred că am întalnit-o» Se pare că nonconformista vedetă a revenit la sentimente mai bune în ceea ce priveşte ideea de mariaj, dacă ţinem cont de vechile declaraţiile cum că "bărbaţii sunt nişte mitocani". Cel care a făcut-o să-şi schimbe părerea a fost Glenn, actualul ei partener de viaţă. Mai mult, el s-a declarat foarte încantat de caracterul soţiei sale: "E o femeie minunată, nu-mi vine să cred că am întalnit-o!". În SUA, Elena a mai înregistrat un succes, în plan personal. Dornică să devină şoferiţă, vedeta a dat de mai multe ori examen, însă nu a putut trece de cele 19 puncte pe care le obţinea de fiecare dată la proba scrisă. Dar iată că peste Ocean Elena s-a descurcat onorabil: "În sfarşit, mi-am luat carnetul şi pot conduce maşina!". Înainte de a pleca, ea îşi vanduse atat apartamentul din Bucureşti, cat şi maşina. (continuarea in Averea )
  •   2007-03-05
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din vedete-din-romania

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Irina Markovits: Poate fi jeansul alb prietenul oricarei femei?

Sase jocuri educative de interior pentru iarna

Pune o intrebare