Devenit tata in urma cu cateva zile, omul de afaceri a "programat" deja nasterea celui de-
al doilea copil pana la sfarsitul acestui an. Miliardarul si sotia sa, Monica, anticipeaza ca vor fi din nou parinti in jurul datei de
21 decembrie 2007. Dorinta lui
Irinel Columbeanu este sa-si dea copiii la scoala in aceeasi clasa, pentru a face "economie" la deplasarile cu barca peste lacul Snagov.
Dupa cea mai usoara nastere din istoria televiziunii, Monica Columbeanu s-a externat, sambata la pranz, din Spitalul "Elias", plecand impreuna cu micuta Irina la resedinta de la Izvorani. Evident, miliardarul Irinel Columbeanu a fost prezent si la acest moment, luandu-si "la revedere" de la personalul medical cu promisiunea ca va finanta crearea unui centru de nastere
subacvatica , unde ar urma sa nasca, din nou, la finele anului, Monica. Potrivit estimarilor facute de omul de afaceri, daca cel de-al doilea copil ar veni pe lume anul acesta, el ar putea sa-i dea la scoala pe amandoi chiar in aceeasi clasa. "As scuti drumurile cu barca peste lac, daca ar fi colegi", a glumit acesta. Pana atunci, insa, Irina va
face echipa cu mama sa la cursurile de inot pe care le vor incepe in curand.
Dupa ce a inregistrat-o pe Irina la Primarie, Irinel Columbeanu a fost anuntat ca va primi si o indemnizatie de 8 milioane de lei pentru intretinerea fiicei sale pe o perioada de doi ani. Miliardarul a renuntat la ajutorul financiar de la stat, interesandu-se in schimb daca legile ii permit sa o faca pe fetita sa actionar la firmele sale. De indata ce Irina va avea firma sa, Irinel Columbeanu isi va da acceptul si ca fetita sa apara in spoturi publicitare.