Vedete din Romania

Lili Sandu, relatie second-hand de dragul unui Bentley

Desp
re cariera muzicală şi actoricească a lui Lili Sandu nu s-a mai auzit nimic de multă vreme. Nici nu are cum, avand în vedere că nu mai există vreuna. În schimb, pentru a nu îşi pierde imaginea de divă, cantăreaţa nu ratează nicio ocazie de a profita de pe urma publicităţii care se face pe seama relaţiilor ei sentimentale. Măcar aşa să se menţină şi fata pe prima pagină a revistelor de specialitate. Aşa că de la Bogdan Stelea , la un alt Bogdan, zis Sida, apoi pe la mai mulţi afacerişti, că doar nu era să se plictisească, fiind conştientă că tinereţea şi frumuseţea sunt trecătoare. Cu toate acestea, nu întotdeauna Lili îşi doreşte să apară pe prima pagină. Mai ales cand iubitul „secret” are şi o relaţie oficială. Chiar dacă face tot posibilul să se ascundă de posibilele aparate de fotografiat, cantăreaţa-actriţă nu a scăpat de data aceasta. Paparazzi de la revista Spy au reuşit să îi afle secretul. Noul ei iubit se pare că este un elveţian prosper. Care, bineînţeles, nu a întarzaiat să fie şi generos cu frumoasa noastră. Că deh, obrazul subţire cu cheltuială se ţine. De cateva zile, vedeta conduce o limuzină euro . Culmea este că, deşi Lili se fereşte să se afişeze cu elveţianul, detaliile pe care le-au aflat ziariştii sunt mult mai evidente. Astfel, fosta iubită a portarului Bogdan Stelea conduce o limuzină neagră Bentley Continental GT, cu număr de Elveţia, iar iubitul secret urcă la volanul tot unui Bentley GT, înmatriculat, bineînţeles, în ţara ciocolatei. Se pare că tot el este cel care i-a achiziţionat vedetei apartamentul în centrul Capitalei. Un alt detaliu picant dezvăluit în revista Spy este acela că, ori de cate ori Lili iese singură, ea deviază de la ruta ei obişnuită şi trece prin faţa locuinţei omului de afaceri. Iar el face acelaşi lucru. Chiar şi cu iubita alături, afaceristul nu ezită să treacă pe la scara cantăreţei, aruncand priviri lungi... După misterul în care se înconjoară această relaţie, nu este exclus ca Lili să ştie de iubita oficială a elveţianului, dar să se mulţumească şi cu statutul de second hand . Că, deh, de dragul unui ditamai Bentley, pe care nu şi l-ar putea permite niciodată, ce nu face fata mioritică?
  •   2007-03-07
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din vedete-din-romania

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: Trucuri vestimentare pentru mignone

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda, consultant de comunicare si stilist personal

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: Cum iti adaptezi garderoba la zilele fierbinti de vara

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda, consultant de comunicare si stilist personal

Pune o intrebare