Ultima perioada din viata lui Sebastian Papaiani nu a fost deloc una linistita, din cauza numeroaselor probleme de sanatate, fiind internat de mai multe ori in spital. Nici tineretea si nici copilaria regratatului actor nu au fost lipsite de durere!
Intr-un interviu pe care l-a acordat in urma cu mai multi ani, Sebastian Papaiani a declarat ca a trecut prin momente foarte grele in tinerete, cand se imprumuta ca sa aiba ce manca.
„Imi aduc aminte ca, atunci cand eram tanar, stateam impreuna cu sotia si copilul intr-o garsoniera foarte mica din Titan. Parca mai simt si acum mirosul imputit al abatorului de peste drum. Aveam televizorul in perete, pentru ca nu exista alt loc unde sa-l punem. Si asta pentru ca nu m-am vandut! Sa te fi ferit Dumnezeu de regizorii care faceau si politica! Artistul care creeaza trebuie sa fie liber. Am avut ocazia sa vad oameni plangand sau razand la piesele mele. Acestea erau bucuriile pe care mi le facea publicul, iar aplauzele lor imi dadeau garantia ca fac o treaba buna. imi amintesc ca, la multe teatre la care jucam, toaleta era afara, iar regizorul ne punea sa ne stergem talpile bine inainte de a intra, pentru ca scena este un altar.
Din pacate pentru noi, trebuia sa ai o anumita norma pe luna ca sa iti poti lua banii, ceea ce de multe ori era imposibil de realizat. Ajunsesem sa ma imprumut ca sa am ce manca. Unul dintre regizorii de la teatru, vazandu-ma atat de necajit, m-a trimis in corturile de armata sa le spun bancuri soldatilor ca sa fac rost de bani. La sfarsit m-am ascuns dupa unul, am inceput sa plang si ma tot intrebam ce era actorul… Eu sunt nascut pe vremea Regelui, am prins dictatura lui Gheorghiu Dej, comunismul lui Ceausescu, iar acum ma aflu intr-un capitalism feroce, in care patroneaza doar banul. Nu am fost si nu sunt de acord cu aceasta Europa in care tarile nu-si mai au banul lor. Cand incepi sa combini lucruri pierzi firul originalului”, marturisea Sebastian Papaiani pentru taifasuri.ro.
Prima drama a actorului a avut loc in copilarie, pe cand avea doar 4 ani, si cand si-a pierdut fratii gemeni in timpul cutremurului din anul 1940.
„A cazut tavanul pe ei. Mama a bagat copaita cu Radu si cu Luminita sub pat, iar noi am ietit. Noi nu am stiut ca a cazut tavanul peste ei… au murit asfixiati acolo. Casa noastra era facuta dintr-un material care nu te omoara, din chirpici. Cadea peretele, ramanea restul. Dar aici a cazut tocmai pe pat, care s-a rupt si el, la randul lui”.
