Vedete din Romania

Mama Oanei Zavoranu risca doi ani de inchisoare

Vech
ea zicală „Doi se ceartă şi al treilea caştigă” poate fi aplicată mai nou în cazul procesului dintre Oana Zăvoranu şi mama ei. După cum se ştie, cele două femei se taraie de mai mult timp prin tribunale pentru averea lui Nicolae Zăvoranu, tatăl Queridei. Principalul scop al „luptei”: apartamentul de pe strada „ Poet Andrei Mureşanu” din Bucureşti. Se pare însă că acest imobil nu va rămane nici Mărioarei Zăvoranu, dar nici fiicei ei, asta pentru că Primăria Capitalei le-a dat în judecată pe cele două femei, cerand instanţei să depună anularea actului de proprietate. Motivul? În urmă cu un deceniu, Mărioara şi Nicolae Zăvoranu au cumpărat apartamentul respectiv în mod ilegal, declarand în fals că nu deţin alte locuinţe. Şi, ironia sorţii, poate că adevărul nu ar fi ieşit niciodată la iveală. Numai că, în urma procesului dintre Oana şi mama sa, s-a descoperit faptul că, în momentul semnării contractului, familia Zăvoranu deţinea alte două imobile . Unul în zona Tineretului şi unul pe bulevardul „Iancu de Hunedoara”. Dacă Oana va scăpa doar cu nefericirea de a fi pierdut un apartament într-o zonă bună, lucrurile pot deveni chiar tragice în cazul mamei ei. Asta pentru că, dacă va fi găsită vinovată, Mărioara Zăvoranu ar putea primi chiar doi ani de închisoare, a aflat cotidianul Libertatea. „Soţii Zăvoranu au declarat în fals că nu mai deţin alte locuinţe, iar această declaraţie a stat la baza încheierii contractului de vanzare-cumpărare”, au explicat proprietarii de drept. Juriştii Primăriei le-au dat dreptate: „Nicolae şi Mărioara Zăvoranu au semnat în 1997 un , susţinand că nu deţin alte imobile. Acest lucru este fals, întrucat deţineau alte două imobile”.
  •   2007-01-24
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din vedete-din-romania

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Irina Markovits: Nu esti tu de vina, ci hainele

Expertul Acasa.ro, Irina Markovits

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Irina Markovits: Nu esti tu de vina, ci hainele

Expertul Acasa.ro, Irina Markovits

Pune o intrebare