Celebritatile se orienteaza cu usurinta si spre alte domenii in momentul in care sesizeaza ca zona in care activeaza nu mai prezinta perspective sau profit. In ultima perioada, multe dintre vedete s-au apucat fie de afaceri, fie de... cantat. Iata cateva celebritati care au voce si nu stiai.
1. Bogdan Vladau
Desi sustine ca nu are probleme financiare, in ultima vreme, manechinul Bogdan Vladau face orice pentru a iesi in evidenta. A acceptat sa participe la emisiunea "Burlacul", unde a creat numeroase polemici si controverse, iar acum onoreaza orice invitatie unde se discuta despre problemele pe care bunul sau prieten Victor Slav le-ar avea in casnicie.
Mai nou, Bogdan Vladau s-a apucat si de cantat, de curand el a sustinut si un concert live la un club de fite din Capitala. In plus, el are si propria agentie de modele, asa ca orice talent sau idee de afacere este imediat valorificata de manechin.
2. Mihai Bendeac
Actorul de comedie Mihai Bendeac are numeroase talente si se pare ca le dezvaluie pe rand. Unul dintre marile sale atuuri este vocea. Actorul si-a demonstrat in numeroase randuri talentul muzical in emisiunile pe care le modereaza, insa de curand a hotarat sa faca acest lucru si oficial. El a inregistrat impreuna cu buna sa prietena Delia Matache melodia "Doi in unu".
3. Robert Turcescu
Jurnalistul Robert Turcescu cocheteaza de mult timp cu muzica, insa despre aceasta pasiune a sa nu s-a stiut pana in momentul in care a anuntat ca va participa la concursul Eurovision 2013.
Acesta a infiintat chiar si o trupa, din care fac parte mai multi jurnalisti, denumita Casa Presei.
Robert Turcescu a reusit, impreuna cu trupa sa, sa ajunga chiar in finala editiei finale nationale a Eurovision.
4. Mihaela Tatu
A devenit cunoscuta datorita emisiunii "De 3X femeie", insa odata ce a parasit acest show, Mihaela Tatu nu s-a mai implicat in alte proiecte importante, ba chiar s-a retras din lumina reflectoarelor.
In vara anului trecut insa, vedeta a reaparut pe micul ecran sustinand ca este foarte talentata atat la cantat, cat si la pictat.
"Oamenii simt nevoia sa dea pe afara manifestarile lor artistice. Eu cant foarte frumos! Mai pictez... De cate ori vin la TV, imi vine sa cant tot melodia «Hanul lui Tatu»“, a declarat Mihaela Tatu.
Sursa foto: protvmagazin.ro