Vedete din Romania

Costi Ioniţă a văzut moartea cu ochii

Costi Ioniţă era cat pe ce să nu mai prindă Romania în Uniunea Europeană. În cursul nopţii de vineri, manelistul a văzut moartea cu ochii, scăpand ca prin urechile acului dintr-un grav accident rutier. Din cauza poleiului, autoturismul la volanul căruia se afla a intrat pe contrasens şi s-a izbit puternic de un stalp. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 23:00, în apropierea Ambasadei Chinei din Bucureşti. Autovehicolul, un Peugeot 407, a fost făcut praf, fiind în imposibilitatea de a fi reparat. Din fericire însă, accidentul nu a degenerat, strada pe care circula manelistul fiind goală în acel moment. Mai mult, Costi nu a păţit nimic grav, scăpand ca prin minune fără nici o zgarietură, dar cu o sperietură pe cinste. Costi a mai fost implicat în urmă cu ceva timp într-un accident rutier. În iunie 2003, manelistul a rănit un copil de nouă ani într-un accident de circulaţie în comuna constănţeană Făclia. Costi a intrat atunci în atenţia poliţiei rutiere, fiind acuzat că a părăsit locul accidentului şi cercetat pentru vătămare gravă. Aflat la bordul unui BMW X5, Costi l-a acidentat pe Ionuţ Robert Bogăteanu, care traversa printr-un loc nepermis . Tanărul s-a ales cu o fractură la gamba piciorului drept. Manelistul şi-a continuat atunci drumul ca şi cum nimic nu s-ar fi întamplat. Ulterior, a aflat că trebuie să se prezinte la Poliţia Cernavodă. Costi Ionţă nu este singurul manelist ce a făcut accidente rutiere. Un accident ce a făcut mari valuri a fost cel în care a fost implicat Vali Vijelie , în august 2001. Cunoscut în branşa artiştilor drept un şofer fără antecedente într-ale şofatului, dar şi fără permis, Vali Vijelie a lovit în plin o… vacă. Impactul i-a distrus automobilul, un Mitsubishi 3000, şi l-a rănit grav pe pasagerul din dreapta sa, un bun prieten al său, care a fost internat pentru mai multe zile la Spitalul „Sf. Pantelimon” din Capitală. În cazul lui Adi de la Valcea, se poate vorbi de o saga în domeniul accidentelor auto. În noiembrie 2002, pe Dealul Negru, manelistul a fost implicat într-un grav accident de circulaţie. A scăpat cu mult noroc şi datorită Mercedes-ului său. Aflat regulamentar într-o curbă, interpretul s-a trezit pe banda lui cu un gigant autotren , ce mergea pe contrasens. Mercedesul a fost lovit frontal şi proiectat într-un şanţ. Din fericire, airbagurile şi-au făcut datoria, lăsandu-l pe Adi doar cu o durere năucitoare de cap. Acesta a fost cel de-al doilea accident în 2002 pe care l-a avut. În vara aceluiaşi an, la Venus, s-a ciocnit lateral de un Tico, iar în urma impactului a intrat în liziera pădurii. Ultimul său accident a avut loc în luna mai a acestui an. Aflat pe autostradă, venind dinspre Piteşti, manelistul a fost surprins de manevrele unui şofer din faţa sa şi, în încercarea de a evita să loveasca o altă maşină, a ieşit în decor. Porsche-ul Boxter decapotabil în care se afla a rupt gardul protector al autostrăzii şi s-a rostogolit de mai multe ori. Din fericire, cantăreţul s-a ales doar cu piciorul rupt, cateva contuzii şi o mare sperietură.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vedete-din-romania

Expertul Acasa.ro, Monica Zainescu, make-up artist

Experti Stil

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: La ce ma uit cand cumpar un palton, haina de iarna

Experti Stil

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: Catifea – manevra vestimentara de toamna

Experti Stil

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Irina Markovits: Nu esti tu de vina, ci hainele

Expertul Acasa.ro, Irina Markovits

Pune o intrebare

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului