Dupa marturisirile campioanei Maria Olaru despre rele tratamente pe care le-a primit si la care a asistat in timpul antrenamentelor, Simona Gherghe a retrait momentele asemanatoare pe care le-a trait in perioada in care a facut balet. Vedeta a fost lovita de profesori cu scandura peste picioare, iar dupa doi ani de activitate, a renuntat la sport.
„Toata copilaria mea mi-am dorit sa fiu Nadia. in jocurile noastre, noi, fetele, ne bateam pentru rolul ei. Iar cand am implinit varsta de scoala, parintii mei, martori ai acestei pasiuni, m-au dat la o clasa speciala de gimnastica. Asta insemna antrenamente zilnice. Si, in fiecare dimineata, de la 8 la 9, balet.
Dar pana sa ajung acolo, a fost prima zi de scoala. si prima ora de balet. in sala, antrenorul de gimnastica, domnul Radu, si balerina, doamna Balog. (Interesant, acum imi dau seama ca asa le-am zis dintotdeauna: domnul si doamna, intr-o epoca in care toti erau tovarasi…) Era prima intalnire si, ca sa ne verifice aptitudinile, ne-au pus sa facem spagatul. Nu mi-a iesit asa cum ar fi trebuit si m-am asezat, cu picioarele departate, intr-o imitatie stangace. Profesorul Radu m-a vazut, s-a apropiat si m-a lovit cu pumnul in spate. O lovitura atat de puternica, incat o simt si acum pe sira spinarii. „Aici nu ne relaxam!”
Tot ce-a urmat a fost un cosmar. Simpla prezenta in sala a acelui om ma paraliza. Si nu indrazneam sa le spun nimic alor mei, pentru ca eu imi dorisem sa fac gimnastica. intr-o zi, de frica, am facut spasmul plansului. M-am prabusit, horcaind sufocata, pe o saltea. Sala avea un balcon, de unde domnul Radu supraveghea antrenamentele. Ca sa-mi treaca, mi-a aruncat de acolo, de sus, un cubulet de ciocolata. Cam cum arunci unui caine care nu se mai opreste din schelalait un colt de paine. Am stiut, atunci, ca n-o sa fiu niciodata Nadia.
Chinul copilariei mele a durat vreo doi ani. Pana intr-o zi, cand am venit acasa cu picioarele vinete. Profesoara de balet, doamna Balog, o unguroaica a carei singura placere era sa ne jigneasca ingrozitor, ma batuse cu o scandura, pentru ca nu executasem corect nu stiu ce miscare… Parintii nu m-au mai lasat sa merg la antrenamente. Asa mi-am incheiat cariera sportiva. Am o singura amintire palpabila, de atunci. Un articol, in Flacara Iasului, de prin ’84, in care eram mentionata ca rezerva a lotului judetean de gimnastica ritmica. A fost, de altfel, si cea mai mare performanta”, a scris Simona Gherghe pe blogul sau personal.
