Vedete internationale

# hugh hefner a murit #moarte vedete #hugh hefner #playboy

A murit Hugh Hefner! Fondatorul Playboy, inconjurat de iepurasi pe ultimul drum

Hugh Hefner, despre care se spune ca s-a iubit cu sute de femei si care a devenit celebru dupa ce a fondat revista Playboy, prima revista de adulti de renume international, a murit. Acesta avea 91 de ani, iar moartea a survenit banal, din cauze naturale. 

Hugh Hefner a înființat Playboy în anul 1953 cu 600 de dolari și în timp a transformat revista într-un imperiu de divertisment de milioane de dolari, care la vârfurile anilor 1970 a inclus emisiuni TV, un festival de jazz și un șir de cluburi Playboy, ale căror chelnerițe purtau urechi de iepurași, notează CNN. 

“Aș dori să fiu amintit ca cineva care a schimbat lumea într-un mod pozitiv, într-un sens social și sexual și aș fi foarte mulțumit de asta. Sunt un copil care a avut vise și le-a făcut realitate”, a declarat Hefner pentru CNN. 

De altfel, stilul sau extravagant s-a reflectat si in alegerile sale amoroase. A fost casatorit de trei ori, ultima data din 2012, iar sotia sa are 31 de ani. A avut o multime de partenere oficiale, toate iepurasi care au trecut prin faimoasa sa casa. 

In acord cu stilul sau de viata, ultima dorinta a lui Hefner a fost sa fie inmormantat avand alaturi pe ultimul drum cat mai multi "iepurasi", asa cum sunt supranumite modelele Playboy. 

Foto: hepta.ro 

  •   2017-09-28
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Stefan Pavel

Vezi toate articolele

Articole din vedete-internationale

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Irina Markovits: Poate fi jeansul alb prietenul oricarei femei?

Sase jocuri educative de interior pentru iarna

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: Trucuri vestimentare pentru mignone

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda, consultant de comunicare si stilist personal

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii