Vedete din Romania

#elena carstea #anevrism #operatie

Elena Carstea, fata in fata cu moartea

Elena Carstea va avea de infruntat peste cateva zile o operatie dificila. Artista, care este acum stabilita in Statele Unite, a aflat de curand ca sufera de anevrism cerebral si trebuie operata de urgenta pentru ca acesta sa nu se sparga, lucru care i-ar fi fatal.

Cantareata a aflat de existenta acestui anevrism in urma cu o saptamana, atunci cand a mers la un control de rutina la o clinica din Palm Beach. Aceasta afectiune nu este una care sa aiba simptome clare, astfel incat pana acum nici ea, nici familia nu au stiut de existenta bolii. Insa pentru ca anevrismul este localizat intr-o zona cu risc, respectiv in spatele ochilor, medicii i-au recomandat artistei operatia de urgenta.

Astfel, potrivit Gardianul, pe 12 august, Elena Carstea este programata pentru operatia despre care se spune ca i-ar putea fi chiar fatala. Lucrul care le da tuturor sperante este totusi acela ca artista va fi operata de cei mai priceputi neurochirurgi americani: Kouri G. Joshua si Steven Dutchor de la spitalul JFK din West Palm Beach, Florida.

Elena Carstea se afla in Statele Unite din 2006, atunci cand s-a casatorit cu omul de afaceri american Glenn Muttard. Din 2008, alaturi de cei doi s-au mutat si fetele adoptate ale Elenei, Sanda si Adriana, in varsta de 9, respectiv 12 ani.

 

O puteti urmari pe Elena Carstea alaturi de regretata Anca Parghel , in acest video:

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vedete-din-romania

Expertul Acasa.ro, Monica Zainescu, make-up artist

Experti Stil

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: La ce ma uit cand cumpar un palton, haina de iarna

Experti Stil

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: Catifea – manevra vestimentara de toamna

Experti Stil

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: Stilul clonat sau cum ajungi sa porti mereu si mereu aceeasi tinuta

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda, consultant de comunicare si stilist personal

Pune o intrebare

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Irina Markovits: Poate fi jeansul alb prietenul oricarei femei?

Sase jocuri educative de interior pentru iarna

Pune o intrebare